Gustul amar al prieteniei

IMG_20150406_085653[1]Am putini prieteni sau putini sunt cei pe care ii numesc prieteni, pentru ca sunt foarte exigenta cand vine vorba de da acest „titlu” unei persoane. Am pretentia ca prietenii mei sa fie la fel de atasati si de saritori cand e cazul, cum ma gandesc ca as fi eu pentru ei. Pana la urma, prietenul la nevoie se cunoaste, spune o vorba veche romaneasca. Pentru prietenii mei as merge pana in panzele albe pentru o cauza dreapta si la care tin, sa nu se intelega ca i-as sustine daca ar spune prostii. De aceea, putine persoane din jurul mei sunt pe lista prietenilor. Iar cand descopar ca o persoana nou-venita in cercul meu, s-ar „califica” pentru statutul de prieten, am o mare satisfactie.

Azi o persoana pe care o stiu din liceu, cu care am fost si la facultate si cu care am tinut legatura pana azi, cu mici intermitente, mi-a spus ca prietenia noastra s-a incheiat.  Nu e un capat de tara, potrivit unei abordari pragmatice si intelepte. Doar ca azi am privit un pic in urma si m-am gandit ca, in tot acest timp, am investit rabdare, incredere, sustinere, am impartasit momente vesele sau tristeti. Azi mi-am dat seama ca nu a fost o persoana demna de toate acestea.

Intamplarea de azi (sper sa fie ultima, dar cine stie?!) vine dupa o serie de  situatii in care m-am lamurit asupra unor persoane pe care le numeam „prietenele mele”. S-a intamplat din varii motive: un telefon care nu a mai venit niciodata, dar pe care il asteptam, pentru ca ma bazam pe „prietenia” persoanei respective sau, pur si simplu, pentru ca a ignorat ceva ce eu o rugasem sa faca. E trist sa descoperi ca iti sunt inselate asteptarile…e momentul ala cand te gandesti hmm…imi pare rau ca am avut incredere in acest om si parca simti un gol in suflet.

Nu am intentionat sa schimb niciodata pe nimeni, nu am vrut sa schimb idei si perceptii. Stiu ca oamenii nu se schimba, mai ales dupa o anumita varsta. Macar atat am invatat si eu pana la 37 de ani! Stiu ca nu pot eu sa mut muntii din loc. Insa nu pot sa nu le atrag atentia celor din jurul meu atunci cand gresesc. Nu pot sa spun daca nu a avut dreptate in felul ei. Nu cred ca cineva detine adevarul suprem. Insa sunt convinsa ca in viata lucrurile nu sunt in alb si negru, ca exista nuante si ca trebuie sa privim o problema din mai multe perspective. Stiu ca si asta e una din experientele alea de viata pe care le acumulam in goana asta nebuna catre ziua de maine.

Dupa intamplarea de azi, dincolo de injuriile primite si de rautate, ma simt, totusi, trista, pentru ca, de atata timp, am crezut in cineva si totul s-a dovedit un balon de sapun. Imi pare rau? Nu, e mai bine ca am dat cartile pe fata si acum stiu cum stau lucrurile. E mai trist ca atata timp ne-am crezut prietene si a fost o iluzie. A ramas doar gustul amar al prieteniei…

Reclame

Un gând despre &8222;Gustul amar al prieteniei&8221;

  1. Pingback: Ziua Internationala a Prieteniei | miauniasblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s